Principalele atractii turistice
Municipalitatea NOVI BECEJ
Municipalitatea Novi Becej este situata in Banatul central si are o suprafata de 609 km² . Aceasta include patru localitati importante: Novi Becej, Novo Milosevo, Kumane si Bocar. Conform recensamantului din 2002, municipalitatea are 27.442 de locuitori, in timp ce orasul Novi Becej numara 14.766 de locuitori, Novo Milosevo - 6.904 de locuitori, Kumane - 3.866 de locuitori, - Bocar -1.906 de locuitori. Cu ocazia sapaturilor arheologice de la Matejski brod si Bordjos au fost descoperite urme de asezari umane care dateaza din epoca piatra si de bronz.
Alte dovezi care atesta existenta umana pe aceste meleaguri sunt monumentele culturale precum ruinele bisericii catolice medievale Araca, ruinele cetatii de pe Tisa – „Castellum de Beche” - pe locul careia a fost ridicat orasul Novi Becej, mentionat in scrierile vechi, inca din 1901. Acesta din urma a rezultat in urma unirii a doua localitati Vranjevo si Novi Becej, iar denumirea actuala i-a fost data in 1952.
Prin indreptarea albiei raului Tisa, in componenta municipalitatii a intrat localitatea Biserno Ostrvo (Insula de margaritar), renumita pentru solul sau fertil. Acesta este singurul loc din Europa unde se cultiva soiul de struguri din care se face vinul Krokan.
Pozitia geografica si resursele naturale existente in aceasta zona creeaza conditii favorabile pentru practicarea vanatorii si pescuitului sportiv. Principala unitate de cazare din regiune este hotelul „Tiski cvet” („Floarea Tisei”).
Slano Kopovo
„Slano Kopovo” este o rezervatie naturala, situata in Banatul central, la nord-est de Novi Becej. In urma proiectului IBA, „Slano Kopovo” a fost desemnata zona cu importanta deosebita, deoarece este locul unde se opresc pasarile migratoare din Europa. Acestea isi fac cuiburile intr-un mod atipic pentru Campia Panonica, dar caracteristic regiunii ponto-caspice, cu apa sarata. In 2004, rezervatia a fost inclusa pe lista rezervatiilor naturale de importanta mondiala.
„Slano Kopovo” prezinta o vegetatie specifica, care include plante caracteristice zonelor cu apa sarata. Aceste plante sunt pe cale de disparitie in Campia Panonica.
In perioada de migrare a pasarilor, pe suprafetele intinse de apa si pe campurile din jur, se pot observa aproximativ 20.000 de specii. Cele mai numeroase sunt gastele si ratele care, in iernile obisnuite, se aduna, in aceasta parte a Voivodinei, in carduri de cateva zeci de mii de exemplare.
Gospojinski Dani (Zilele Domniei)
In cadrul regiunii, FESTPo - „Festivalul international de strada” este un eveniment de cultura urbana. Festivalul face parte dintr-un eveniment mai mare care are loc anual, in Novi Becej, sub denumirea „Velikogospojinski dani” . FESTPo este un eveniment local si independent.
Are loc anual, in perioada 23 - 27 august, adresandu-se, in primul rand, tinerilor si oamenilor cu preocupari artistice.
Evenimentele se desfasoara in diverse locatii - pe malul raului Tisa, in parcul orasului, in piata orasului, pe stadionul de fotbal, in curtea bibliotecii nationale si a tribunalului comunal, pe acoperisul blocurilor sau al institutiilor publice, in diverse alte locuri din oras unde au loc spectacole ale muzicantilor de strada, piese de teatru in aer liber, actiuni publice, mini-concerte de muzica clasica, expozitii, lansari de carti, pictura murala a fatadelor, spectacole de circ, concursuri de dans.
Pe langa programul deosebit, acest festival ofera multiple optiuni pentru odihna si distractie. Turistii pot vizita localitatea Araca, unde se afla ruinele manastirii care dateaza din Evul Mediu, Muzeul tractoarelor de epoca „Zeravica” din Novo Milosevo, biserica din Novi Becej, etno-casa „Glavaseva kuca”, „Robinzonovo ostrvo” (Insula lui Robinson). Turistii pot sa navigheze pe Tisa, sa campeze pe malul raului, sa joace tenis, sa faca fotografii in rezervatia naturala „Slano Kopovo” si multe altele. In cele sapte zile, Velikogospojinski dani reuneste anual aproximativ 100.000 de participanti.
Basilica Sfantului Mihai (Araca)
Desi sapaturile arheologice efectuate de Institutul provincial pentru ocrotirea monumentelor culturale din Novi Sad nu au confirmat vechile povestiri despre existenta vreunei biserici, se estimeaza ca ruinele dateaza din anul 1228, lacasul fiind ridicat in locul unde, in secolele IX-XI, exista deja o biserica.
Date din secolul al XIII-lea mentioneaza existenta unei manastiri benedictine, fara a specifica cine si cand a construit-o. In anul 1280, biserica este distrusa si jefuita, iar in anul 1370 imparateasa Elena Anzujska o reconstruieste. Cu aceasta ocazie se ridica si turnul din aripa de nord. In anul 1551, dupa venirea turcilor in Banat, biserica a fost distrusa din nou, dupa care nu a mai fost niciodata reconstruita.
Manastirea, situata in apropierea localitatii Araca, este mentionata in inscrisurile Papei din perioada 1332 – 1337, ca proprietate a despotului sarb Stefan Lazarevic si, ulterior, a lui Djuradj Brankovic.
Basilica este construita din trei parti: se pastreaza ramasitele zidurilor monument, arcadele romanice, iar peretii mari sunt intariti din exterior. Elementele de rezistenta, cat si cele decorative sunt din piatra de culoare cenusie. Se apreciaza ca tehnica constructiei este de origine lombarda.